QsetGreen’s Blog

Cu si despre ENERGIE

Uniunea Europeana si-ar putea reduce cu 13% emisiile de carbon, pana in 2012

Uniunea Europeana si-ar putea reduce cu 13% emisiile de carbon, pana in 2012, arata ultimul raport al Agentiei Europene de Mediu (EEA). Procentul este cu 5% mai mare decat tinta de 8% fixata de cele 15 state membre care au semnat protocolul de la Kyoto , in 1997.

Cu exceptia Ciprului si a Maltei, toate cele 12 tari care au aderat la UE din 2004 si-au asumat la randul lor obiective individuale privind emisiile in cadrul Protocolului.

Raportul estimeaza ca toate tarile membre ale Uniunii, cu exceptia Austriei, isi vor atinge tintele individuale.

Conform Agentiei Europene de Mediu, emisiile din vechile state membre au scazut, anul trecut, cu 6,2% sub nivelurile din 1990, in timp ce la nivelul celor 27 de state membre, reducerile ar putea atinge procentul de 13,6%.

Agentia precizeaza, insa, ca toate aceste cifre crescute se datoreaza, in mare parte, diminuarii activitatii industriale, pe fondul crizei economice.

Cu toate acestea, vechile state membre (UE 15) ar putea scadea sub tintele stabilite prin Protocolul de la Kyoto, in lipsa unor noi politici de mediu si credite compensatorii. Agentia Europeana de Mediu estimeaza ca politicile existente ar putea conduce la o reducere a emisiilor cu 6,9%, in

perioada de angajament 2008-2012.

Din 2010, se asteapta ca politicile europene salvatoare sa vina din partea Schemei de Comercializare a Gazelor cu Efect de Sera (EU ETS) si Directivei pentru energii regenerabile, arata raportul.

In plus, 10 din cele 15 tari vechi membre ale Uniunii, planuiesc sa compenseze o parte din emisii cumparand credite de carbon prin intermediul mecanismelor flexibile ale Protocolului de la Kyoto. De asemenea, reduceri suplimentare vor fi asigurate prin masuri de impadurile si prevenire a defrisarilor.

Potrivit Comisiei Europene, un plan bine conturat va asigura Uniunii Europene un avantaj in negocierile Natiunilor Unite pentru tratatul post-Kyoto, in contextul in care tarile aflate in curs de dezvoltare se arata tot mai iritate de lipsa unor angajamente clare din partea tarilor dezvoltate.

noiembrie 13, 2009 Scris de QSet Green ENERGY | Stiri, Uniunea Europeana | , , , , , , , , , , , , | Niciun comentariu până acum.

Fonduri pentru energie eco

IMM-uri pot depune proiecte pentru finanţarea producerii de enegie din surse regenerabile.

În perioada 9 -27 noiembrie se va desfăşura sesiunea de depunere a proiectelor de finanţare în cadrul Programului privind producerea energiei din surse regenerabile eoliană, geotermală, solară, biomasă, hidro. „Obiectul acestui program îl reprezintă finanţarea nerambursabilă din Fondul pentru mediu a proiectelor care vizează producerea energiei din surse regenerabile”, a precizat Ovidiu Dăescu, directorul coordonator al Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Bihor. Astfel, se doreşte valorificarea resurselor regenerabile de energie, îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, utilizarea raţională şi eficientă a resurselor energetice primare, conservarea şi protejarea ecosistemelor.

Eligibili

Sunt eligibili numai o întreprinderile mari, mici sau mijlocii care au înscrisă în statutul societăţii activitatea privind producţia de energie electrică sau termică, corespunzătoare diviziunii 35 din codurile CAEN „Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat”.
Ghidul de finanţare a Programului privind producerea energiei din surse regenerabile eoliană, geotermală, solară, biomasă, hidro se găseşte pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu Bucureşti www.afm.ro.

Simona Albinaru

© 2005-2009 – Inform Media

noiembrie 10, 2009 Scris de QSet Green ENERGY | Energie, Stiri, Uniunea Europeana | , , , , | Niciun comentariu până acum.

Becurile ineficiente ies treptat din productie, dar exista alternative

De astazi, producatorii europeni nu mai au voie sa produca becuri electrice de 100 W sau mai mari, potrivit unei reglementari a Uniunii Europene. Becurile de acest tip se vor gasi in magazine pana la epuizarea stocurilor. Exista insa alternative la aceste becuri, fara a faca compromisuri de calitate a luminii.
Incepand cu luna septembrie 2009, echivalentul becurilor incandescente clare de 100 W sau peste trebuie sa fie produse cu tehnologii mai eficiente (de exemplu, halogeni eficienti). Aceasta cerinta se va aplica, gradual pana in 2012, si puterilor electrice mai mici (75 W in 2010, 60 W in 2011, 40 W si mai putin in 2012).

Un comunicat al Comisiei asigura consumatorii ca s-a procedat cu o grija deosebita pentru asigurarea alternativelor de lampi care ofera aceeasi calitate a luminii si/sau economii mai mari de energie.

Ca alternative la becurile incandescente conventionale, vor fi disponibile in magazine becurile incandescente imbunatatite cu tehnologie pe halogen si diodele electroluminiscente (LED), nu doar lampile fluorescente compacte. Becurile incandescente imbunatatite, care produc lumina tot prin incandescenta, ofera exact aceeasi calitate a luminii ca si becurile conventionale.

Becurile incandescente imbunatatite (clasa C conform etichetei energetice, lampa cu halogen umpluta cu gazul xenon) folosesc cu aproximativ 20-25% mai putina energie, generand aceeasi cantitate de lumina, comparativ cu cele mai eficiente becuri incandescente conventionale. Lumina furnizata are aceeasi calitate cu cea oferita de becurile incandescente conventionale, insa la o folosire normala, rezista de doua ori mai mult timp (2 ani).

Becurile incandescente imbunatatite (in fotografie – clasa B conform etichetei energetice, lampa cu halogen cu strat de protectie pentru radiatii infrarosii)vor folosi cu aproximativ 45% mai putina energie, generand aceeasi cantitate de lumina, comparativ cu becurile incandescente conventionale. Lumina furnizata are aceeasi calitate cu cea oferita de becurile incandescente conventionale insa la o folosire normala, rezista de trei ori mai mult timp (3 ani).

Lampile fluorescente compacte (CFL) folosesc cu 65–80% mai putina

energie decat becurile incandescente conventionale. Lampile sunt o reala economie de bani, rezistand intre 6 si 15 ani, in functie de tipul si gradul lor de utilizare (spre deosebire de un an, cat rezista un bec incandescent).
Diodele electroluminiscente (LED) folosesc o tehnologie din ce in ce mai apreciata, iar eficienta acestora este egala cu cea a CFL-urilor, cu avantajul de a nu contine mercur si a rezista o perioada mai indelungata. In iluminatul casnic, LED-urile se afla astazi doar intr-o faza incipienta de comercializare, insa chiar si acum sunt substituente viabile atat pentru becurile clare, cat si pentru cele mate. Este foarte probabil ca, in viitor, diodele electroluminiscente sa constituie o alternativa pentru intreaga gama de lampi.

Toate acestea ofera utilizatorului posibilitatea de a face economii semnificative la costurile sale totale datorita consumului mai scazut de energie, chiar si luandu-se in calcul ca pretul lor de achizitie este mai mare. Economiile la costuri ajung pana la 25–50 euro pe an, in functie de dimensiunea locuintei si tipul de bec alternativ ales.

Ca urmare a implementarii masurii, pana in anul 2020 se vor economisi anual aproximativ 40 TWh – echivalentul consumului inregistrat de 11 milioane de gospodarii europene in aceeasi perioada de timp. Mai mult, va duce la o reducere anuala de pana la 15 milioane de tone a emisiilor de CO2. Aceasta face parte din obiectivul UE de scadere emisiilor de gaze cu efect de sera cu 20% pana in anul 2020.

Aproximativ 5 miliarde euro vor fi economisiti si reinjectati in fiecare an in economia europeana, potrivit Comisiei Europene.

Masura privind becurile de uz casnic este prima din seria pe care Parlamentul European si Consiliul statelor membre au solicitat-o Comisiei Europene conform Directivei privind proiectarea ecologica a produselor consumatoare de energie (2005/32/CE), in scopul de a imbunatati standardele de eficienta energetica si performanta ecologica a peste 30 de categorii de produse (de exemplu, televizoare, masini de spalat, motoare electrice, boilere etc).

Sursa: CE

septembrie 1, 2009 Scris de QSet Green ENERGY | Energie, Iluminat Interior si Exterior, LED, Stiri, Uniunea Europeana | , , , , , , , | Niciun comentariu până acum.

Nemtii anunta lansarea unui proiect solar faraonic in Africa, ce va alimenta Europa cu energie

12 companii, majoritatea germane, au semnat luni un acord privind lansarea unui proiect de 400 de miliarde de euro pentru construirea de centrale solare in Africa de Nord si in Orientul Mijlociu. Obiectivul protocolului: alimentarea Europei cu energie “curata”, anunta AFP.

Proiectul faraonic, numit “Desertec”, ar putea acoperi 15% din nevoile energetice ale Europei si o mare parte din cele ale tarilor producatoare, sustin promotorii sai. “Astazi, am facut un pas inainte” spre realizarea planului, a declarat Nikolaus von Bomhard, directorul companiei germane de reasigurare Munich Re la al carei sediu a fost semnat protocolul de acord.

Torsten Jeworrek, membru in Comitetul executiv al reasiguratorului, a promis o colaborare “sincera, adevarata si de la egal la egal” cu statele producatoare. Acordul prevede crearea unui birou de studii, cel mai tarziu la finele

lunii octombrie. Aici urmeaza sa fie “elaborate planurile de investitii” pentru crearea retelei de centrale solare termice, se arata intr-un comunicat de presa citat de AFP.
Printre cei implicati in proiect se afla Deutsche Bank, grupurile energetice EON si RWE, Siemens, compania spaniola Abengoa Solar si cea algeriana Cevital. La semnarea acordului, au fost prezenti reprezentanti ai Ligii arabe si ai Ministerului egiptean al Energiei.

iulie 15, 2009 Scris de QSet Green ENERGY | Despre Energia Solara, Energie, Stiri, Uniunea Europeana | , , , , | Niciun comentariu până acum.

Energie verde cu bani europeni

Sprijinul ar trebui sa conduca la cresterea ponderii energiilor regenerabile la 33% din total, pana in 2010. UE plateste pana la 70% din valoarea investitiilor firmelor in modernizarea sau realizarea de centrale eoliene sau solare si 98% in cazul administratiilor locale.
Acest document se refera la: energie regenerabila, finantare europeana, investitii, proiecte

Productia de energie “verde” este sustinuta din bani europeni cu pana la 71 de milioane de lei pe proiect. Gradul de finantare difera insa in functie de natura solicitantului. Astfel, plafonul acordat autoritatilor locale ajunge pana la 98%, cu conditia ca proiectele sa nu fie generatoare de profit.

Pentru societatile mici, ajutorul nerambursabil urca pana la 70% din totalul investitiei, pentru cele de dimensiuni medii la 60%, iar pentru cele de talie mare la 50%.

Exceptie fac societatile din regiunea Bucuresti-Ilfov, ce pot obtine o finantare de 60%, 50%, respectiv 40%. Atentie insa caci valoarea minima a proiectului (fonduri nerambursabile + partea de cofinantare a a beneficiarului) este 355.000 de euro, iar cea maxima nu poate depasi 50 de milioane de euro.

Sumele aferente sunt disponibile in cadrul operatiunii “Sprijinirea investitiilor in modernizarea si realizarea de noi capacitati de producere a energiei electrice si termice prin valorificarea resurselor regenerabile”.

In categoria beneficiarilor eligibili intra administratiile publice locale, Asociatiile pentru Dezvoltare Intercomunitara si societatile comerciale.

Cine poate obtine banii

Firmele obtin ajutor financiar daca investesc in unitati de productie pentru diversificarea surselor de producere a energiei, a tehnologiilor si a infrastructurii pentru productia de energie electrica sau termica in zone mai izolate.

Practic, banii sunt destinati achizitionarii terenului si amenajarii acestuia in vederea amplasarii echipamentelor si a instalatiilor necesare. Finantabila este si procurarea de echipamente specifice si de monitorizare continua. in plus, si racordarea la reteaua Sistemului Electroenergetic National este considerata o cheltuiala eligibila.

Mai multe sanse pentru proiectele ecologice

Se califica mai usor firmele a caror investitie nu are impact negativ asupra mediului si se afla intr-o zona cu risc de poluare ridicat. O alta conditie impusa este ca perioada de recuperare a investitiei, estimata in ani, sa nu depaseasca jumatate din durata de viata a principalelor echipamente finantate.

In plus, cu cat numarul celor care beneficiaza de noua capacitate de productie sau a unitatii modernizate este mai mare, cu atat cresc sansele de reusita ale proiectului. Folosirea energiei din surse regenerabile este cu atat mai importanta cu cat obiectivul national, aprobat printr-o hotarare de guvern, este ca pana in 2010 ponderea acesteia sa fie de 33% din totalul consumului national brut de energie electrica.

Informatii financiare

Realizarea unei investitii de 3 MW (megawati) bazata pe biomasa costa aproape 8,5 milioane de euro. “Daca beneficiarul are o contributie proprie de 30%, acesta isi va acoperi costul investitional in trei ani din contravaloarea energiei si a certificatelor verzi”, spune Felix Lucutar, managing partner Capital Engineering&Agriculture.

Daca vorbim despre realizarea unei capacitati de 1 MW/ora prin utilizarea energiei eoliene, proiectul costa 1,5 milioane de euro. In prezent, energia eoliana beneficiaza de un certificat verde pentru fiecare MW, in valoare de 42 de euro.

iunie 5, 2009 Scris de QSet Green ENERGY | Energie, Stiri, Uniunea Europeana | , , | Niciun comentariu până acum.